Atenție la folia de aluminiu și nu numai!!!

Aluminiul este un nemetal omniprezent pe Terra, e folosit și în industria alimentară, ca aditiv, în medicamente (antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat), în produsele de larg consum, exista în aer și în apă. Este inevitabil. Dar, în ultima vreme specialiștii au constatat o concentrație crescută de aluminiu în organismul oamenilor, mai ales al copiilor, intoxicarea putând ajunge săptămânal la 2-3 miligrame de aluminiu pe kilogram, în condițiile în care cantitatea tolerabilă este de cel mult un miligram. 

În timp, expunerea la aluminiu duce inevitabil la demenţă. Alerta la aluminiu s-a dat încă din secolul trecut, dar oamenii au ignorat avertismentele. Până în 1940, când o renumită doctoriţă a descris cazul caţeluşului ei care fusese pe moarte şi nici un veterinar nu reuşise să-i afle diagnosticul. Ea obişnuia să-i pregătească mâncarea în cele mai bune tigăi de aluminiu, însă câinele a început să vomite după mese şi după o lună era atât de slăbit că nu se mai putea ţine pe picioare. Stăpâna a schimbat tigaia cu una emailată, constatând imediat îmbunătaţirea sănătăţii câinelui, până când acesta s-a refăcut total. Deşi pare greu de crezut, aluminiul e responsabil de multe dereglări şi în organismul oamenilor, cea mai cumplită fiind demenţa, afecţiune de care suferă milioane de persoane în lume.

Beţi apă de izvor!

Apa noastră cea de toate zilele e plină de aluminiu. Cea mai mare parte a uzinelor de tratare a apei de suprafaţă utilizează sulfat de aluminiu (la noi în România se întrebuinţează curent, eu ştiu că mai toată producţia de sulfat este destinată acestui cunsum) pentru a elimina microorganismele nocive şi alte particule pe care le conţin şi care pot fi uşor distruse prin sedimentare şi filtrare.
Pentru că sulfatul de aluminiu este eliminat în mare parte printr-un stadiu mai avansat al procedeului, concentraţia de aluminiu a apei tratate este mai ridicată decât în cea netratată. Aportul zilnic de aluminiu din apa potabilă poate varia mult în funcţie de regiune şi de râuri care sunt mai bogate sau mai sărace în aluminiu.
Se crede în general că aluminiul de origine naturală, provenit din apa netratată, se afla într-o formă care nu este uşor asimilată de organism şi nu provoaca efecte negative asupra sănătăţii. Dar apa tratată conţine aluminiu uşor asimilabil, de aceea - atentie! - apa poate fi o sursă mai importantă de aluminiu decât hrana. 
Cantitatea de aluminiu din apa îmbuteliată şi cea de la robinet variază şi ea, după cum producătorii  utilizează apa de la robinet cu sau fără tratamente suplimentare. Cel mai bine e să citim cu atenţie eticheta sticlei de apă minerală sau plată şi să o alegem pe cea care conţine cel mai puţin aluminiu. Riscul de apariţie a bolii Alzheimer e de 7-8 ori mai mare la persoanele care consumă ape bogate în aluminiu monomeric.

CONŢINUT ÎN MEDICAMENTE.

Aportul de aluminiu care provine din aerul nepoluat se ridică la cel puțin patru micrograme pe zi. Dar unde mai există aer nepoluat?
În zonele industriale, unde nivelul aluminiului din aer este mult mai ridicat, cantitatea poate creşte la mai mult de 100 micrograme pe zi. La serviciu, muncitorii pot respira 3,5 până la 7 miligrame de aluminiu pe zi. În afară de aer şi apă, oamenii absorb aluminiu, şi încă în doza maximă şi din medicamente. E vorba de cele care nu sunt prescrise de medici şi care se vând la cerere în farmacii, ca antiacizii, acidul acetilsalicilic tamponat şi unele vitamine pentru copii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat ca aportul celor care consumă regulat acest tip de medicamente pe baza de aluminiu poate creşte până la cinci grame pe zi. Toţi acesti factori care conţin metalul toxic au efecte diferite asupra organismului în funcţie de vârstă şi grad de sănătate. Dar cele mai puternice surse de expunere la aluminiu rămân ambalajele: cutii, caserole, foliile care au la bază acest metal. Un studiu recent publicat de o revistă medicală din Australia a arătat ca doza de aluminiu care se găseşte în cutiile metalice de băuturi şi sucuri o depăşeşte cu 5% pe cea din ambalajele din sticlă.

ALUMINIUL N-ARE CE CĂUTA ÎN BUCĂTĂRIE.

Anul trecut, medicii români au determinat cantitatea de metale toxice din firele de păr recoltate de la 1.000 de persoane. Rezultatele cercetării i-au uimit: peste 30% dintre pacienţi au aluminiu în corp. Efectele imediate sunt următoarele: omul are dureri de cap, se balonează, i se usucă pielea şi îşi pierde pofta de mâncare.
Pacienţii care suferă de afecţiuni renale şi primesc tratamente de dializă regulat, se expun la niveluri crescute de aluminiu în lichidele pentru dializă. Studiile au arătat ca aluminiul ajunge în organism şi din cereale, prăjituri, biscuiţi, paste, legume (ciuperci, spanac, ridichi, lăptuci), dar şi din ceaiuri sau băuturi care conţin aditivi alimentari cu aluminiu, cum ar fi cacao.
Cantitatea de aluminiu creşte peste cota admisă şi atunci când peştele şi carnea sunt gătite în oale din aluminiu sau sunt împachetate în folie de aluminiu (staniol, supus la temperaturi mari în cuptor). 
Toţi suntem expuşi mai mult sau mai puţin riscului de a absorbi aluminiu, dacă nu în bucătăria proprie, atunci când bem o cafea în oras, preparată cu apă contaminată sau în ibrice de aluminiu. Un pericol pentru sănătate îl reprezintă şi radiatoarele confecţionate din aluminiu care sunt responsabile pentru simptome ca: ameţeală, tulburări de vedere şi chiar începutul unor paralizii.

EFECTE NEFASTE

Persoanele supraexpuse la aluminiu pot să prezinte encefalopatie, o forma de demenţă caracterizată de convulsii, tremurături, psihoză şi diferite schimbări la nivelul vorbirii şi al comportamentului. Encefalopatia, ca efect al expunerii la aluminiu în exces, se întalneşte mai ales la bolnavii care fac dializă.
Absorbţia mare de aluminiu poate provoca anemie, osteomalacie (oasele moi sau sfărămicioase, din cauza tulburărilor profunde în metabolismul fosforului şi al calciului din masa osoasă), infarcte. Aluminiul este asociat şi altor boli serioase care afectează sistemul nervos, precum maladiile Lou Gehrig si Parkinson. Dar cele mai de temut sunt demenţa presenila, tulburările mentale, îmbătrânirea precoce şi Alzheimer. 
Deşi industria farmaceutică a mediatizat exagerat progresul înregistrat în prevenirea şi tratarea acestei boli, în realitate progresul este nesemnificativ. Primele simptome care se recunosc la această boală şi care indică începutul unei deteriorări mintale progresive, sunt pierderile de memorie, dezorientarea şi depresia. Celulele creierului pacienţilor suferinzi de această boală pot contine de 10 până la 30 de ori mai mult aluminiu decat media.

Ce obiecte trebuie aruncate ?

Toxicitatea acestui metal a fost descrisă în "Sciences et Vie", unde s-a arătat că efecte secundare ale aluminiului apar chiar şi când este consumat în cantiţăti mici. Un alt caz de intoxicaţie cu aluminiu este tratat într-o revistă medicală americană ca o tumoare a esofagului care s-a retras când bolnavul a încetat să mai foloseasca vase de aluminiu.
Ce putem face noi pentru a sta cât mai departe de aluminiu? În primul rând trebuie să scăpăm de toate ustensilele, tacâmurile şi recipientele de aluminiu din bucătărie, să consumăm apă îmbuteliată cu conţinut scăzut din acest metal să renunţăm definitiv la ambalarea alimentelor în staniol şi folii de aluminiu, să evităm aspirina pe cât posibil, să nu mai cumpărăm conserve, bere şi răcoritoare la cutie, să refuzăm mâncarea la caserole tapate cu aluminiu. 
Pare imposibil, dar veţi vedea că aceleaşi alimente există şi în ambalaje de sticlî sau carton. Cât despre celelalte obiecte care ne înconjoară, eliminaţi-le pe cele inutile. De termopane şi uşi de aluminiu n-aveţi cum scăpa.

Aluminiul din deodorante.

Ambalajele produselor cosmetice (spray-uri, cutii de cremă, vopsea) au aluminiu din belșug. Aluminiul conținut în deodorante (20% clorură de aluminiu) pătrunde mai ușor prin piele decât pe cale digestivă. În plus, inhalarea de aluminiu fin divizat și de pulbere de oxid de aluminiu a fost identificată drept cauza a fibromului pulmonar și a lezării plămânilor.
Antiperspirantele conțin și ele săruri de aluminiu și zirconiu, care înhibă activitatea glandelor sudoripare, prin blocarea și închiderea porilor. Un studiu efectuat la Universitatea Reading (Marea Britanie) acuză antiperspirantele și deodorantele că pot favoriza apariția tumorilor mamare, cauzate de absorbția prin piele a unei cantități de aluminiu. Asimilarea pe termen îndelungat a unor concentrații importante de aluminiu prin deodorante și antiperspirante poate conduce la serioase probleme de sănătate. Persoanele cu așa zisa "aluminofobie" pot folosi antiperspirantele sau deodorantele fără aluminiu, disponibile în farmacii.

Un element vechi de 180 de ani.

Aluminiul a fost descoperit de către Friedrich Wöhler în anul 1827.
Este cel mai răspândit nemetal din natură. Nu se află în stare liberă, deoarece este reactiv, dar se găsește în minereurile de bauxită, nefelină, silicații sau oxizii sai: corindon (incolor), safir, rubin, smarald, smirghel. Este foarte folosit în industrie datorită rezistenței sale la oxidare, proprietăților mecanice bune și densității sale mici. Aluminiul este folosit în industria aerospațială, în construcții, acolo unde este necesar un material ușor și rezistent. Are bune proprietati electrice.

E-ul criminal.

In Uniunea Europeana, aluminiul este întâlnit sub denumirea de E 173, responsabil de apariția unor boli ca Alzheimer și Parkinson, osteoporoză, boli cardiovasculare. Fiind neurotoxic, Comisia Europeana dezbate posibilitatea de a fi retras din alimentație, mai ales a copiilor. E 173 este un colorant întâlnit mai ales în produse bazate pe cereale, ca pâinea, prăjiturile și biscuiții.

*sursa: preluare de pe internet