Medalie de aur - Campionatul International de Gatit in aer liber - Arad 2012

Medalie de aur - Campionatul International de Gatit in aer liber - Arad 2012

31 ianuarie 2012

Restaurantul Mon Cher - Ploiesti


Revin acum pe blog, cu un articol din categoria ”Excursii Culinare”, care ar fi trebuit să-l scriu în ultimele zile din anul care tocmai a trecut, dar nu l-am scris!
Dar așa se întâmplă mereu, când sărbătorile care sosesc, îți ocupă tot timpul și nu-ți lasă nici măcar o jumătate de oră să mai faci și altceva!
Și totuși, nu m-am lăsat dus de val ca să uit ce am mai facut între timp și vă relatez azi, o recenzie a Restaurantului "Mon Cher" din Ploiești.
Pe data de 21 decembrie 2011, am dorit să ne sărbătorim în oraș, așa că, ca de fiecare dată, ne-am orientat spre câte o locație nevizitată până acum.

Și pentru că era o zi mult mai festivă, mi-am lăsat mașina acasă și am plecat cu un taxi spre restaurant.
Și bine am făcut, chiar dacă în jurul restaurantului sunt multe locuri de parcare (dar nu ale restaurantului).
Localul se află în spatele Poștei Centrale, deci ușor accesibil. Lucru care sper că îl avantajează foarte mult.

De cum am intrat în el, mi-a plăcut foarte mult! Este exact stilul de restaurant care-mi place la nebunie (stil occidental sau mediteranian), micuț (are doar 3 saloane: unul de 8 locuri, unul de 16 locuri și ultimul și cel mai mare are 40 de locuri), cochet, foarte frumos aranjat.
Un ospătar a venit imediat să ne întâmpine. Ne-a condus la unul din salonele de nefumători, adică, la cererea noastră, în salonul cel mic. Chiar vroiam o atmosfera intimă, unde să servim preparate, fără să mă supere careva cu hohotele de râs sau dialoguri gălăgioase (așa cum am fost neplăcut surprins în alte localuri...).


Pentru primele impresii, nu pot să spun decât: pentru etapa asta, acord o bilă albă!
Ne-au fost aduse Meniurile. Doamne, nu-mi venea să cred! Meniul era simplu conceput, fără prea multe preparate. Câte puțin din fiecare. Exact așa cum îmi place mie! Da! Meniurile făcute în stilul ăsta, spun din start că, toate preparatele sunt făcute doar din produse proaspete. Pentru că, la câteva preparate, nu e nevoie să te aprovizionezi în exces cu de toate care sunt obligatoriu congelata, ca să reziste perioade mai mari!
Pentru astfel de meniu, mai acord încă o bilă albă!
Și acum despre impresia artistică: 
Mesele frumos aranjate, cu șervete, tacâmuri și pahare pentru vin roșu, vin alb și apă, erau aranjate corespunzător.


Și știu ce spun, pentru că am competența necesară pentru a fi un critic așa cum se cere în ”Tehnologia Restaurantelor”.
Încă o bilă albă pentru rafinamentul stilului de prezentare!
Și cum nu eram prea mult entuziasmați, vine și bomba serii!
Aveau meniu special din produse vânătorești! Și cum altfel să sărbătorim, dacă nu cu preparate vânătorești!
Așa că, de comun acord, ne-am comandat ceva ce e pe gustul nostru (că nu degeaba sunt eu vânător, nu?)

Ospătarul ne-a luat rapid comanda și de antreu și de felul principal. 
Am comandat un whisky, o sticlă de vin alb sec și apă minerală. 


N-a durat mai mult de două minute și am primit comanda. Bravo!
Tot ce a fost până acum, îmi dă senzația (plăcută de altfel) că locația nu e pentru toți neaveniții. Ci pentru oameni cu bani, doritori de a petrece clipe liniștite și plăcute în acest local liniștit.
Și acum, câteva cuvinte despre preparatele servite de noi!
Am comandat pentru început: 
Supă cremă de legume (soția) și


Ficăței de pasăre ”Londonezi” (adică ficăței cu ceapă verde, roșii cherry, ciuperci, sos de smântână) pentru mine!


A urmat un minunat Bourguignion de mistreț cu piure champ și legume sotate (pentru soție) și un 


Mușchi de cerb (tras în sirop balsamic, servit cu cartofi graten, sos de vin și struguri (pentru mine), făcut ca la carte!


La desert un superb Creme Brulee cu mure și coacăze!


Deci vreau să spun, că toate preparatele servite, au fost la înălțimea unui restaurant cu grade Michelin. Adică, Extraordinare!
Pentru un așa răsfăț, acord fără nici un fel de regret, două bile albe!

Și desigur, la sfârșit nu am rezistat să nu-l cunosc personal pe acest bucătar și echipa lui.
Așa am aflat că, bucătarul șef (Adrian Carolea) e unul din patronii restaurantului, care a făcut școala de bucătari în țară, dar s-a specializat în Cipru și Anglia. Lucru care s-a văzut de la bun început, prin stil, meniu și în primul rând, mod de preparare și prezentare a preparatelor! Felicitări lui și echipei cu care lucrează!
Ador restaurantele care îți oferă acea atmosferă plăcută, așa cum fiecare dintre noi, le-am putut savura ori în Grecia, ori în Turcia, Franța, Spania, Italia, Austria etc.
În concluzie, am petrecut o seară minunată, care m-a făcut să mă simt oriunde în alt loc decât în România noastră plină de mici la grătar și ciorbă de burtă!
Clasific astfel aceasta locație la 5 stele (ca urmare a bilelor albe primite).
O să o vizitez de fiecare dată când o să fiu prin zonă!
---------------------------
NOTĂ:
1 stea = foarte jalnic
2 stele = jalnic
3 stele = bunicel
4 stele = bun
5 stele = foarte bun

7 comentarii:

  1. Te-am votat ptr cea mai buna recenzie, nu de alta, dar m-am gandit ca poate capat si eu o felie din aia de muschi de cerb :)))
    Te invit la provocarea Dulce Romanie a carei gazda sunt in luna februarie, o buna ocazie sa ne cunoastem mai bine intre noi, sa schimbam link-uri si impresii.
    Poate inimioarele sau drojdia nu sunt punctul tau forte, insa, cu siguranta ne poti incanta cu o reteta afrodisiaca :d

    RăspundețiȘtergere
  2. @Caietul cu retete (alias Postolache Violeta):
    OK!
    Îi dăm drumul...!
    Ma duc sa împușc cerbul.....!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Fuguta ca mor aici de pofta !
    N-am mai mancat cerb de cativa ani buni de cand era unchiul meu vanator, ah, doamne ce vremuri :d

    RăspundețiȘtergere
  4. Va multumim foarte mult pentru acest review domnule Marcel Iorga.
    Articolul dumneavoastra a suprins foarte bine mesajul pe care dorim sa il transmitem publicului nostru; ne caracterizeaza simplitatea, urmarim sa cream pentru vizitatorii nostri o atmosfera intima si eleganta si sa ii rasfatam cu preparate rafinate, pregatite cu grija din ingrediente proaspete.
    Va invitam sa reveniti oricand!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mon Cher, mi-a placut la Mon Cher ,felicitari amandurora.Cu prima ocazie cand ajung in tara ....ne vedem la Mon Cher!

    RăspundețiȘtergere
  6. Hakuna Matata14 noiembrie, 2012

    Ha! In weekendul asta ajung la Ploiesti si chiar ma intrebam pe unde sa ies sa mananc...initial ma gandeam la Da Vinci (numai pentru pizza, caci am mai fost)...dar am trecut de cateva ori pe langa casa unde a locuit Zephi Alsec si n-am intrat. Pana weekendul ce vine, cand acolo ma infiintez. Multzam de pont. Familia mea va fi foarte incantata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate, Hakuna Matata, restaurantul s-a inchis!
      Foarte putina lume apreciaza o mancare deosebita si un loc de servire, intim si linistit!!!
      Aici, nu se serveau renumitele produse de care romanul nu se desparte: mici cu cartofi prajiti si bere!
      Asa ca, din discutiile mele cu patronul restaurantului, acesta s-a intors in Anglia, de acolo de unde a capatat experienta europeana a Ospitalitatii, abandonand clasica dorita a romanului de a manca in restaurant (sau la padure - ca e acelasi lucru)!!!
      :(

      Ștergere

Îmi pare rău, dar nu mai admit Anonimat la comentarii, pentru că sunt asaltat de reclame pentru site-uri pentru bărbați, nu despre conținutul blogului!
Vă mulțumesc pentru înțelegere!