Medalie de aur - Campionatul International de Gatit in aer liber - Arad 2012

Medalie de aur - Campionatul International de Gatit in aer liber - Arad 2012

17 martie 2011

Salata de avocado cu rosii uscate


Avocado, considerat în antichitate ca fiind fructul fertilităţii, este astăzi un fruct care e consumat pentru gustul exotic şi calităţile nutritive deosebite.
Deşi e considerat un fruct, avocado se foloseşte mai mult în mâncărurile care au un conţinut mai măricel de sare. Conţine multe grăsimi vegetale şi pentru asta e considerat ca un foarte bun substitut al cărnii. Avocado se foloseşte foarte mult în preparatele cu pui, dar şi în salate.
Tocmai de aceea, azi am pregătit o delicioasă salată cu avocado şi roşii uscate.

Ingrediente pt o porţie:
1 avocado
3-4 roşii uscate (şi conservate în ulei de măsline)
½ de lămâie (zeama de la)
1 linguriţă de ulei de măsline
½ linguriţă de capere
½ linguriţă de cimbru uscat
sare şi piper după gust
câteva picături de sos Tabasco (obţional)
câteva frunze de busuioc proaspăt şi pentru preparat şi pentru ornat

Preparare:
O salată foarte uşor de pregătit, doar în câteva minute.
Stoarcem zeama de la lămâie întrun bol. Adăugăm şi uleiul de măsline. Asezonăm după gust şi omogenizăm bine bine sosul.
Avocado îl tăiem în jumătate, înlăturăm sâmburele, scoatem cu atenţie miezul cu o linguriţă. Miezul îl tăiem în cubuleţe mici şi îl introducem în sosul pregătit. Ar trebui să facem acest lucru în cel mai scurt timp posibil, pentru că miezul de avocado "oxidează" (se înegreşte) foarte repede. Amestecăm cuburile de avocado cu sosul de lămâie şi ulei de măsline.
Roşiile uscate, le tăiem în bucăţele mici şi le adăugăm şi pe acestea în bol.
Adăugăm caperele, cimbrul, busuiocul tocat (lăsaţi câteva frunzuliţe pentru decorare) şi opţional, pentru o aromă mai picantă, adăugaţi câteva picături de sos Tabasco. Mmmmmmm!
Servim acest amestec în jumătăţile de avocado rămase (coaja) şi decorăm cu frunze de busuioc.
Lăsăm maxim 30 de minute la frigider, timp în care aromele se contopesc între ele!
Le puteţi servi alături de chipsuri!



Salata de avocado cu roşii uscate ... Done!

POFTĂ BUNĂ!

PREPARAT GARANTAT DE:

4 comentarii:

  1. Arata minunat! Sunt sigura ca si gustul e fenomenal! Dar spun arata, pentru ca pozele mi-au amintit de desertul pe care mi-l facea mama in copilarie, cu jumatati de pepenasi galbeni umpluti cu diferite fructe, ce-si combinau aromele si culorile lasate cateva ore la frigider! Era deliciul dupaamiezelor toride de Baragan! Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am retinut ideea combinatiei capere-rosii uscate cu avocado. Este o noutate pentru mine, asa ca voi testa cu prima ocazie. Unii se plang ca n-au mancat niciodata sau foarte rar avocado si nu le place. Ei bine, eu sunt fanul lui si l-am preparat in multe feluri, in urma carora am decretat: este extraordinar de bun, usor de pregatit si cu multe calitati nutritive!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Elena:
    Iti dau perfecta dreptate: avocado e un fruct extraordinar! Si eu sunt inebunit dupa el! Si nu numai dupa el!
    Cat despre ce spun altii, pe mine ma lasa rece...
    Romanii inca nu stiu nimic despre cultura culinara!
    Am vazut oameni care numai atunci cand vedeau icre negre, ii apuca asa o scarba....! Ca ei mai bine mananca icre de crap decat scarbosenia aia din farfurie!
    Ce sa mai comentez la asa ceva???
    Inca romanasii nostri sunt "fripturisti" 95%. Asta e!
    Noroc ca macar 5% dintre ei sunt mai atrasi de "extrasenzorial" fata de un roman obisnuit!
    Asa cum suntem majoritatea din noi (blogeri)!
    Deci .... haideti sa ne bucuram macar noi de "bunataturile" lumii si de tot ce ne ofera natura!
    OK?
    Iti doresc toate cel bune!!!

    RăspundețiȘtergere

Îmi pare rău, dar nu mai admit Anonimat la comentarii, pentru că sunt asaltat de reclame pentru site-uri pentru bărbați, nu despre conținutul blogului!
Vă mulțumesc pentru înțelegere!