Medalie de aur - Campionatul International de Gatit in aer liber - Arad 2012

Medalie de aur - Campionatul International de Gatit in aer liber - Arad 2012

27 februarie 2011

Piept de raţă în sos de vin roşu


De câte ori gătesc raţă, savurez non stop aroma şi gustul acestei cărni. Încerc mereu să-mi surprind familia şi prietenii cu noi arome, cu noi preparate. 
Nu pot spune cu certitudine, din ce parte a Europei sau a Lumii poate să fie această reţetă. Dar vă spun că merită să o pregătiţi întro zi deosebită!
Şi vă dau un pont încă de la început: când faceţi garnitura, adăugaţi mărul mărunţit doar cu 2 minute înainte de a scoate varza roşie (aceasta e garnitura) şi a o pune în farfurii. O sa fie mult mai dulce şi mai "colorata".

26 februarie 2011

Curry verde cu creveti


Am tot făcut zilele astea preparate Orientale si Europene. Şi le-am cam neglijat pe cele Asiatice, care îmi plac în mod deosebit. Aşa ca azi am trecut la fapte.
Şi vom pregăti un curry Thailandez, un curry verde cu creveţi proaspeţi.

25 februarie 2011

Pui cu sos de smantana si ciuperci


Săptămânile astea care au trecut, am tot urmărit diferiţi "concurenţi" care au fost implicaţi în concursul organizat de HapiHap! Printre ei se afla şi un bloger la a cărui blog (n-am ce face, trebuie să mă repet), am devenit mare fan: Bucatar Maniac.
Cristian Borod (proprietarul acestui blog) a prezentat un preparat care pe mine m-a încântat în aşa fel, încât am dorit să-l pregătesc şi eu: Piept de pui tras la tigaie cu sos de ciuperci si smantana (reţetă video). Reţetă uşoară, aromată şi gustoasă.

23 februarie 2011

Cod alb cu ciuperci "Galbiori"


Savuroasă, degajând o aromă dulceagă pe care carnea Codului alb o poate da, cu un gust îmbietor al ciupercilor Gălbiori şi acompaniat de mireasca caşcavalului topit, preparatul te acaparează încă în timpul pregătirii ei.
Cu toate că s-ar crede că acest preparat delicios e mai greu de realizat, vă garantez că e atât de uşor de făcut, încât îl consider ca fiind unul din preparatele care le poate realiza oricine care are minimul de cunoştinţe culinare.

20 februarie 2011

Saltimbocca alla Romana cu piept de curcan


Saltimbocca (sau Saltinbocca) alla Romana (care în traducere directă înseamna "aruncă în gură"), e un preparat incredibil de gustos, foarte popular în zona Italiei, Spaniei, Greciei şi în sudul Elveţiei, şi este conform reţetei originale făcut din carne de vită (viţel), învelită în prosciutto crudo şi acoperită cu frunze proaspete de salvie şi stropit întrun sos de vin alb sec. În unele zone se mai folosesc şi capere la prepararea ei.
Ei bine, eu am renunţat la carnea reţetei originale, pentru că la noi, carnea de vită sau viţel este foarte tare (dură) şi am preferat să folosesc o carne fragedă. 
Dar n-am vrut să folosesc nici carnea de pui (este mai preferată la noi decât cea de vită) aşa că am optat pentru un piept de curcan proaspăt.

17 februarie 2011

Pui cu sos de rodii şi cuş cuş*)


După ce acum câteva zile, am pregătit o delicioasă "Dorada cu sos de rodii", am rămas cu o bucată destul de mare de rodie zemoasă şi gustoasă.


Aşa că, m-am hotărât să rămân în zona bucătăriei Israeliene (bucătăria Orientală e una din bucătăriile care foloseşte foarte des - mai ales în zilele de sărbătoare - rodia şi sosul ei concentrat) şi am pregătit un piept de pui cu sos şi bobiţe delicioase, dulci-acrişoare de rodie însoţit de cuş cuş.

13 februarie 2011

Dorada cu sos de rodii


Sper să nu vă uitaţi la poza de început cu multă atenţie! La cum arată peştele, parcă aş fi mâncat un Pirania fioros! Uitaţi-vă ce dinţi are şi practic, forma capului e hidoasă! Dar să trecem peste asta şi să aveţi încredere în mine, când vă spun că sigur e unul din cei trei peşti dorada, achiziţionaţi astăzi! Hihihi!
Deci, trecem la lucruri mai serioase şi începem:

O reţetă deosebit de gustoasă şi chiar foarte aromată. De provenienţă orientală (folosită mai ales în Israel), apreciată în general de popoarele unde rodia creşte în voie şi e considerată simbolul virtuţi.
Dorada Regală, cum i se spune acestui peşte la noi în ţară, este un peşte cu o carne fermă, dulce, aromată, un peşte cu foarte puţine oase, cu o carne albă şi slaba, tocmai bună pentru astfel de preparete.
O reţetă perfect sănătoasă, mai ales că prin folosirea rodiei şi a ierburilor aromatice, acestui preparat i se aduce un plus de aromă şi distincţie aparte.

10 februarie 2011

Oare cine de la cine "fură"?

Am vrut să scriu zilele astea, un articol despre şofran.
Am căutat pe Google Imagini şi o poză reprezentativă a acestui condiment!
Şi culmea e că am dat peste o poză care îi aparţinea lui Radu Popovici care a publicat şi el un articol despre şofran in www.condimenteweb.ro! I-am telefonat şi i-am cerut voie să folosesc acea fotografie în articolul care îl începusem să scriu. Am primit acceptul şi am trecut mai departe la fapte!

Aşa că, încercând să mai găsesc în plus "ceva material pentru documentare" pe internet, am dat peste un articol pe care l-am citit şi mi-am notat câteva idei.
Apoi dintro dată, nu mare mi-a fost mirarea, când, am gasit alt articol. M-am uitat mai bine la el şi am văzut că e IDENTIC cu cel anterior!
Apoi un alt articol. La fel! IDENTIC inclusiv pozele!
Apoi altul! Fără poze, dar cu acelaşi text.
Apoi altul! Acelasi text, alte poze! Eeee?

7 februarie 2011

Pui cu sos Roquefort


Preparatul are mai multe variante de pregătire, din câte ştiu eu, mai ales că, în funcţie de ce tipuri de brânzeturi se folosesc, ar putea fi şi de origine franţuzească, dat si de origine italiană. 
Se poate prepara şi din carne de porc, iar sosul poate fi făcut şi din brânză Gorgonzola (eventual în combinaţie cu Mascarpone). Deci combinaţiile sunt în funcţie de dorinţele voastre de a combina aromele şi de a vă distra în bucătărie, pentru a da arome speciale preparatelor pe care le gătiţi şi de a vă bucura familia sau prietenii cu aceste produse noi!
Aşa că, puteţi încerca variante "colaterale"!!!

5 februarie 2011

Pui Pekin cu sos de lamaie (Chicken Pekin Lemon)


Am facut puţină curăţenie prin cămară şi am dat peste un pliculeţ de sos "Peking Lemon", cumpărat vara trecută din Carrefour, atunci când şi-au propus să introducă pe piaţa noastră produsele de la BLUE DRAGON,  care între timp, au dispărut definitiv din MEGA IMAGE!
Şi desigur au disparut şi de la ei! Astăzi nu mai ştiu cine este importatorul acestor produse, dar siteul oficial al lui Blue Dragon, oferă informaţii despre produsele lor, dar sub o altă prezentare grafică, vezi siteul.
Norocul meu, e faptul că, sosul era în termenul de garanţie valabil!
Aşa că, cu acest pliculeţ în mână, m-am apucat să pregătesc renumita reţetă "Pui Pekin cu sos de lămâie".

1 februarie 2011

Muschi de porc cu bacon, zucchini si ciuperci champignion




Este o reţetă specifica nordului Italiei, la care eu, ca de obicei, am mai adăugat ceva. Şi anume, ciupercile champignion. Ca să fie cât de cât mai apropiată gustului nostru (dacă pot spune asta).

28 ianuarie 2011

Laksa cu creveti - supă de referinţă în bucătăria asiatică


Conform Wikipedia, Laksa este o supă picantă de tăiţei din regiunea Peranakan, a cărei bucătărie tradiţională este o fuziune de elemente din bucătăria Chinezească şi Malay, care se regăsesc şi în Malaysia şi Singapore şi într-o măsură mai mică masură în Indonezia.
Tot în Wikipedia, se spune că originea numelui acestei supe este neclara. Dar totuşi se crede că provine din limba Sanscrită, lakshas însemnând "o sută de mii (100.000)", reprezentând practic numărul foarte mare de ingrediente folosite la prepararea.

26 ianuarie 2011

Rulouri Imperiale cu sos Nuoc Cham


O reţetă reprezentativă a bucătăriei Vietnameze, Rulourile Imperiale sunt echivalentul Rulourilor De Primăvară a bucătăriei Chinezeşti. Dar se spune că sunt mai sănătoase!
Şi desigur, că vom face un sos specific acestei bucătării: Nuoc Cham (sos dulce - iute - acrişor), poate cel mai cunoscut sos care se mănâncă la orice fel de preparat din bucataria vietnameză (salate, carne la grătar şi desigur rulouri).

25 ianuarie 2011

Sote de pui cu ciuperci Shiitake si orez cu legume


Preparatul e făcut din două reţete clasice chinezeşti, uşor de pregătit, dacă avem toate ingredientele la îndemână. Sunt făcute în stilul de prăjire prin agitare (stir fry). Simplu, rapid şi uşor de facut, cu condiţia să aveţi un wok la îndemână. Normal, nu?
Folosim în această reţetă, un nou procedeu de marinare a cărnurilor, denumit "catifelare".

23 ianuarie 2011

Tilapia la cuptor in stil "Keralan"


Reţeta, ca de obicei, e una simplă. Pentru că vreau să vă învăţ să gătiţi simplu şi din ingrediente proaspete! Iar preparatul rezultat să fie gustos şi aromat şi cu care vă puteţi încânta familia sau prietenii.
Tilapia este un peşte de apă dulce, de culoare alb-rozaliu, pe care îl puteţi cumpăra (în stare proaspătă) de la Metro. Nu l-am văzut în alte supermarketuri. E un peşte cu carne albă, dulceagă şi aromată. Uşor de gătit sub orice formă doriţi.
Dar pentru astăzi, vă supun atenţiei o reţetă în stil indiană.
Pentru asta, avem nevoie de:

21 ianuarie 2011

Salata cu ouă de prepeliţă



Este o reteţă extrem de simplă, gustoasă, cu ingrediente uşor de găsit prin orice supermarket. Am făcut doar câteva îmbunătăţiri faţă de reţeta cunoscută, iar rezultatul n-a fost altul decât, citez:  “tare buuuuun”!
Încercaţi-o şi voi!

14 ianuarie 2011

Pui iute-dulce cu ciuperci shiitake si orez salbatic


Trebuie să recunosc, că zilele astea am fost foarte leneş. Tot ce-am preparat, nici măcar nu am făcut notiţele necesare pentru a avea o reţetă bine pusă la punct pentru postare pe blog. Probabil am simdromul numit ... "după Sărbătorile de Iarnă", când toată lumea doarme-n front!
Aşa că, ştiind că mai am ceva cărniţă de pui în frigider (atenţie, am făcut o altă reţetă inainte, dar încă nu am postat-o, cu pulpe de pui marinate prin "catifelare"), a trebuit să o consum urgent, că altfel se strica.
Şi ce puteam să fac mai bine ... am "gugălit pe net" pentru ceva interesant de facut (şi repede).
Aşa am dat peste o reţetă de-a lui Radu Popovici, care m-a inspirat (şi nu mai zic că aveam toate ingredientele la dispoziţie).
Şi m-am pus pe treabă.
Este un preparat coreean, uşor de făcut şi nici prea greu dacă ai tot ce-ţi trebuie.

31 decembrie 2010

Pentru cititorii mei, le urez de ANUL NOU!

Să va aducă Noul An 2011 mai mult timp...

să iubiţi... pentru ca iubirea este secretul tinereţii veşnice!...
să râdeţi... pentru că râsul este muzica sufletului!...
să plângeţi... pentru că plânsul este emoţia unei inimi mari!...
să citiţi... pentru că cititul este sursa cunoaşterii!...
să asculţi... pentru că ascultarea este forţa inteligenţei!..
să gândiţi... pentru că şi gândirea este cheia reuşitei...
să visaţi.... pentru că visarea este răsuflarea fericirii!...
să va jucaţi... pentru că jocul reprezintă prospeţimea copilăriei...
să aveţi timp să trăiţi... pentru că Timpul trece repede... şi nu revine NICIODATĂ!...

LA MULTI ANI!!!




20 decembrie 2010

Foie Gras ... Pasional...!


Poate va intrebati de unde am nascocit acest titlu pentru un preparat clasic european. Ei bine, am folosit in loc de smochine, fructul Pasiunii. Si de aici acest ... "pasional" ...!
Am obtinut astfel un preparat delikat, plin de savoare si de arome si gusturi diferite care iti imbraca centrii gustativi cu arome deosebite: gustul ficatului de gasca - inconfundabil de altfel - combinat perfect cu gustul dulce-acrisor al fructelor si aroma usor picanta si dulceaga a unui ingredient "surpriza" introdus pe neasteptate in reteta: rondele de ceapa prajite in aluat de bere!

18 decembrie 2010

Curry rosu din piept de raţă, cu ananas, roșii cherry, busuioc si struguri negri


Un preparat deosebit de imbietor si rafinat. Intradevar merita sa fie considerat o delicatesa a bucatariei thailandeze. Cu un gust picant, acrisor si dulceag, iti bucura toate papilele gustative.
Reteta a fost "gasita" de fiul meu pe blogul unui prieten culinar: CevaBun.ro.
Si dupa cum sper ca stiti, cand "copilul" vrea ceva anume sa savureze, ma dau peste cap ca sa ii fac pe plac.
Asa ca am studiat reteta de pe blogul mentionat (unde am aflat chiar ca acest produs se numeste in limba thailandeza Gaeng phed ped yang) si am urmat instructiunile de pe blogul prietenului meu.

11 decembrie 2010

Plagiat fara rusine! Si nu numai la mine!

Ii multumesc mult prietenului meu "Bucatarul Maniac" ca mi-a atras atentia asupra unui PLAGIAT pe care Domnia Sa l-a descoperit in "http://www.onlinearad.ro/index.php/timp-liber/reteta-saptamanii/852-pulpe-de-curcan-cu-sos-de-arahide".
Aceasta-i poza furata cu "inscriptii" cu tot (ce cretin!!!).


Cel putin, de la mine s-a copiat doar o singura fotografie descoperita (cea pe care o vedeti mai sus si in care se vede foarte clar "inscriptia" pe care o pun pe orice fotografie ce se posteaza pe blog), dar s-au copiat si alte poze de pe alte bloguri.
Eu sunt un mic caz de furt de "drept de autor", dar sunt altii care au fost furati nu numai de poze, ci de retete intregi, cuvant cu cuvant! Si asta se intampla mai ales cand se declanseaza nebunia numita "CONCURS".....!
Nu conteaza ce se pune la bataie in acel concurs, chestia e ca toti ANONIMII, HANDICAPATII, CRETINII si ANALFABETII din Romania, posteaza retete furate de pe bloguri renumite, doar doar or castica ceva...!
Pentru ca LEGEA din Romania ... e atat de incapabila si tembela, incat nici un BOU / VACA nu se sfieste sa fure ce altii creeaza cu pasiune si talent doar pentru placerea sau bucuria altora!

Si nu mai zic, ce scarba imi este ca traiesc in aceasta tara!



19 octombrie 2010

Somon in crusta cu sos de mustar Frantuzesc


Reteta foarte simpla si foarte delicioasa. As putea spune ca practic ar putea fi chiar o reteta frantuzeasca, avand in vedere ca folosim si mustar Dijon si mustar Frantuzesc (chiar asa ii e numele si le gasim pe amandoua in Supermarketuri si nu numai). iar somonul e un peste foarte apreciat in tarile vestice.
Sa vedem de ce avem nevoie:

14 octombrie 2010

Pui Mongolez (cu garnitura chinezeasca de legume)


Puiul Mongolez e aproape o reteta asiatica perfecta. Aceasta reteta este extraordinara in primul rand datorat sosului. Sosul foloseste combinatia intre Sosul Hoisin, Sosul de Stridii si Sosul de Soia pentru a forma o combinatie perfecta de arome.
E recomandat o prajire buna a puiului pentru a fi sigur ca, carnea iese crocanta. Reteta originala are drept  garnitura orez, dar eu am facut garnitura de legume deoarece am primit zilele trecute un cadou inedit: o cutie mare de ciuperci urechi de lemn, aduse tocmai din China (cu ocazia unei expozitii ce a avut loc pe acele meleaguri).

7 octombrie 2010

Crap prajit


Poate cea mai simpla reteta care o public si pe care o stie toata lumea.
Pentru ca astazi am cumparat un crap viu de 3 kg si nu m-am putut abtine sa nu-l prajesc!

Ingrediente pentru 1 persoana:
1 bucata de crap de 200-250 g
200 ml de ulei de floarea soarelui
100 g faina cernuta
3 cartofi medii
50 g unt

2 octombrie 2010

Ca la noi, la nimenea!

N-as fi pus pe blog acest articol, pentru ca ma bazam numai pe probleme culinare, dar cred ca merita sa scriu 2-3-20 de fraze!
Mai jos o sa vedeti o poza facuta ieri in Magazinul Kaufland, din Ploiesti, unde nu odata am fost martorul unor preturi "incredibile" la multe produse!
Dar cred ca ce va prezint acum le intrece pe toate! Si anume:
AVEM O REDUCERE DE PRET!


Pun pariu ca o sa am si replici, poate de genul: "Au uitat sa scrie pretul corect" sau "Au dat o fuga sa aduca cifra care trebuia sa fie inlocuita si tocmai atunci hopa si tu!".

1 octombrie 2010

Somon (fiert in vin alb sec), cu sos de rodii, rosii uscate si ciuperci


Poate se pare ceva curios sa gasim intro reteta cu somon, sosul de rodii. Dar gustul acrisor al acestui sos, poate inlocui cu succes clasica lamaie din farfuria oricarui peste. 

Ingrediente pentru 1 portie (am testat reteta pe propria piele!):
1 fileu de somon de circa 250g
3-4 bucatele de rosii uscate marinate (se gasesc in supermarketuri, chiar vrac)
2-3 linguri de sos dulce de chilli
1 borcanas de ciuperci champignon intregi (sunt mai usor de prelucrat)
100 ml de vin alb sec