Medalie de aur - Campionatul International de Gatit in aer liber - Arad 2012

Medalie de aur - Campionatul International de Gatit in aer liber - Arad 2012

19 aprilie 2011

Sos Romesco

Un sos simplu si uşor de făcut, sosul Romesco provine din Tarragona, o zonă din nord-estul Spaniei (din regiunea Catalunia). 
Sosul este deosebit atunci când e servit cu peşte şi fructe de mare, dar este gustos şi când acompaniază preparate din carne şi legume, fiind astfel un sos foarte popular in Spania. Se poate încerca şi cu paste sau chiar în salate.
Acest sos picant de culoare roşie-cărămizie este facut din ardei iuţi roşii, migdale, roşii, ulei de măsline, usturoi şi ceapă. 
Reţeta pe care o prezint aici, e o reţetă făcută de renumitul Gordon Ramsey!

Ingrediente:
100 g de migdale sau şuviţe de migdale
4-5 căţei de usturoi tocaţi
1 ceapă roşie tocată mărunt
½ linguriţă de boia dulce
6 roşii decojite şi tăiate mărunt
1 frunză de dafin
2 feliie de pâine prăjită şi mărunţită
3-4 linguri de ulei de masline extravirgin
½ cană de vin roşu sau oţet sherry
¼ linguriţă fulgi de ardei roşu
câteva frunze de busuioc (sau pătrunjel) 

Preparare:
Întro tigaie, încingem o lingură de ulei de măsline. Călim pentru început usturoiul şi migdalele, la foc mic, până se rumenesc uşor.


Le scoatem apoi din tigaie cu o paletă de lemn şi le lăsăm deoparte întro farfurie.


Punem ceapa în tigaie (am păstrat uleiul) şi o călim la foc mic până se rumeneşte uşor. Adăugăm boiaua, roşiile şi frunza de dafin. Asezonăm cu sare şi piper şi amestecăm bine pentru omogenizarea aromelor. Lăsăm la foc mic timp de 10 minute sau mai mult, până se înmoaie roşiile.


Între timp, punem migdalele şi usturoiul, pâinea şi busuiocul (pătrunjelul) întrun blender, împreună cu o lingură de ulei de măsline (se poate folosi chiar şi apa). Amestecăm până obţinem o pastă groasă.


Adăugăm apoi amestecul de roşii şi ceapă din tigaie, cu restul de ulei de măsline.


Adăugăm şi oţetul sherry, gustăm şi în funcţie de gusturi, mai adăugaţi ingredientele de asezonare, atât cât vi se pare necesar.
Putem păstra sosul în frigider timp de o săptămână.


Sos Romesco ... Done!

PREPARAT GARANTAT DE:


4 comentarii:

  1. Dupa o pauza cam lunga...., intram usor, usor in normal! Pentru inceput, un sos! Dar nu oricum, normal! Asteptam..., asteptam...!!! Prevad mari surpize, ca doar vine iepurasul!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Jeni:
    :)
    Draga Jeni, eu nu mi-am propus sa fac un maraton cu postari zilnice! Public cand consider ca ce am facut, am facut bine si in principal GUSTOS! Pentru ca VOI SUNTETI CEI CARE MA JUDECATI LA PREPARAT, nu la "scris si poze"!
    Si ca sa nu ma bombaniti ca am postat ceva ce la voi nu a reusit, public doar "varfurile aisbergului"! Si sunt sigur ca reusita!!!
    :)
    Iar pt iepuras, mai aveti de asteptat! Nu a trecut pe la mine (ca stie de pasiunea mea vanatoreasca) sa-mi aduca mielul!
    :))
    Toate cele BUNE!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Marcel, esti prea modest! Nu cred ca ceea ce postezi sunt varfurile! Iar faptul ca "scrisul si pozele" completeaza foarte frumos ce prepari, nu mi se pare deloc rau! Iar pentru "iepuras", cand va veni, iti doresc sa-ti aduca pe langa darurile vanatoresti, si inspiratie pentru postarile viitoare, bucurie in a gati si "a trai" momentele frumoase pe care le imparti cu noi! Si pentru ca in zilele de sarbatoare ce vor veni va fi si ziua ta, de pe acum, LA MULTI ANI! :))

    RăspundețiȘtergere
  4. @Jeni:
    MULTUMESC PENTRU URARI!
    De Sarbatorile Pacale, iti urez si tie LA MULTI ANI!
    :)

    RăspundețiȘtergere

Îmi pare rău, dar nu mai admit Anonimat la comentarii, pentru că sunt asaltat de reclame pentru site-uri pentru bărbați, nu despre conținutul blogului!
Vă mulțumesc pentru înțelegere!