Medalie de aur - Campionatul International de Gatit in aer liber - Arad 2012

Medalie de aur - Campionatul International de Gatit in aer liber - Arad 2012

12 februarie 2019

Whisky - ce știți și ce nu știți despre el...! (partea 2)



Clasificarea funcție de procesul de fabricație:

Denumirile ca atare reflectă procesul de fabricație diferit al whisky-ului. Tipurile de whisky se diferențiază prin ingrediente și zona geografică de origine.

Malt Whisky
După cum știm whisky se poate numi orice distilat obținut din apă și cereale. Pentru un “malț” se folosește orz malțat, adică orz care prin adăugare de apă a fost făcut să germineze. Gustul whisky-ului îmbunătățindu-se astfel enorm, va deveni mai moale și rotund.

Single Malt
Se înțelege un whisky fabricat exclusiv din malț de orz și care provine dintr-o singură distilerie. Pe eticheta sticlei veți găsi întotdeauna denumirea distileriei.
Pentru a da un gust uniform unei mărci de sigle malt, se amestecă butoaie cu vechimi diferite ale aceleiași distilerii. Aroma specifică fiecărei distilerii este dată de combinația dintre acestea. Vechimea înscrisă pe eticheta sticlei indică întotdeauna vechimea malt-ului celui mai tânăr.

Straight Whisky
Se înțelege un whisky care provine de asemenea dintr-o singură distilerie (în termeni uzuali pentru whiskey american)

Scotch Whisky
Se poate numi acel whisky care a fost produs pe teritoriul Scoției și maturat timp de 3 ani în Scoția. Este o denumire de origine protejată la fel ca și Cognac, Bordeaux sau Champagne.

Irish Whiskey
Poate fi single malt, făcut după metoda tradițională, din malț de orz, și grain whiskey, făcut cu adaos de cereale după metoda Coffey. Malțul folosit la whiskey-ul irlandez este uscat în cuptor închis, departe de foc sau fum, lucru prin care se diferențiază de scotch. Este supus unei triple distilări, față de scotch care se distilă de două ori.

Pure Malt sau Vatted
Un whisky fabricat din malt de orz, dar care provine de regulă din mai multe distilerii.

Straight Bourbon
Se numește whiskey-ul american fabricat dintr-un macerat cu un conținut de porumb de minim 51% și maxim 79%, precum și secară (mai rar grâu) și o parte de malt de orz. Se distilează de regulă de două ori la maxim 80% vol. alc. Se pune la maturare la o tărie maximă de 62,5% vol. alc. în butoaie noi din lemn de stejar american (Quercus alba) arse în interior și se învechesc timp de cel puțin 2 ani.

Blended Whisky
Opusul single malt-ului. Este un amestec de mai multe sorturi de whisky, deseori peste 30 de feluri pentru a obține mereu un gust uniform. Există de obicei un așa-zis “Lead Whisky” care dă nota individuală a amestecului și îi conferă o rotunjime, fiind un sigle malt de înaltă calitate. Restul amestecului constă în mare parte din diverse grain whisky-uri de calitate moderată.

Blended Malt
Reprezintă o combinație între mai multe whisky-uri single malt de la mai multe distilerii.

Single Grain
Este tot un whisky al unei singure distilerii, însă obținut dintr-un macerat din cereale predominant nemalțate, altele decât orzul, (în zilele noastre în special grâu) prin procedeul de distilare continuă cu o concentrație alcoolică mai ridicată decât whisky-ul obținut din cereale malțate. El se folosește cu precădere în producția de blended whisky, fiind mai rar îmbuteliat ca și sigle grain.

Blended Grain
Reprezintă o băutură obținută în urma amestecului a cel puțin două băuturi single grain de la diferite distilerii.

Pure Pot Still
O categorie specială de whiskey originar din Irlanda care diferă în procesul de fabricație față de single malt prin faptul că folosește un amestec de orz nepreparat și malt fiind distilat de trei ori. Băutura s-a născut ca urmare a faptului că englezii au introdus impozitul pe malt în secolul al 19-lea. Astfel, irlandezii au început să își producă whiskey-ul folosind malt de orz și o mare parte de orz nepreparat. Trucul le-a servit să își economisească o mare parte a impozitului pe malt și ca efect secundar, s-a născut un nou tip în categoria whiskey-urilor.

Alte clasificări

Single cask
Este îmbutelierea unui single malt whisky care provine dintr-un singur butoi. De regulă sticlele îmbuteliate astfel sunt numerotate.

Cask Strength sau Natural Strengh
A nu se confunda cu sigle cask. Este o băutură mai rară, un amestec de mai multe butoaie de single malt nediluate și îmbuteliate, astfel se obține o băutură cu o concentrație alcoolică obținută direct în butoi, mai mare decât standardul de 40% vol. alc. Pe eticheta acestor sticle nu este dată vechimea deoarece conțin și componente mai tinere în cantități minime pentru întregirea gustului.

Bourbon
Este un produs american, obținut doar din cereale, predominant fiind porumbul, care trebuie să fie de minim 51% conform legilor americane. Trebuie învechit cel puțin 2 ani în butoaie noi făcute din lemn de stejar american ??? , să aibe minim 40% concentrația alcoolică și să nu fie amestecat cu alte soiuri sau aditivat cu altceva în afară de apă.

Tennessee Whiskey
Nu e bourbon, deși gustul său așa te lasă să crezi. Față de bourbon are un stadiu în plus în procesul de fabricație: filtrarea printr-un strat subțire de cărbune de arțar.

Rye Whiskey
La fel ca și Bourbon-ul, este o băutură americană produsă în urma aceluiaș proces de amestecare a cerealelor, având în schimb secara în proporție de 51%. Are multe similarități cu bourbonul, însă este mai ”spicy” și ușor acrișor

Corn Whiskey
Se obține în urma unui mix de cereale, dar de data asta având porumb de cel puțin 80%.

Whisky- definiție după normativa EU 110/2008

Este un distilat obținut din malț de cereale și apă cu o concentrație maximă de alcool de 94,8%, care a măturat cel puțin timp de 3 ani în butoaie cu un volum de maxim 185 galoane (700,3 litri) și care are un conținut minim de alcool de 40%.

Acestea sunt criteriile care se impun a fi îndeplinite de whisky-urile comercializate pe teritoriul Uniunii Europene




Bibliografie:
whiskyandmore.ro
capital.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Îmi pare rău, dar nu mai admit Anonimat la comentarii, pentru că sunt asaltat de reclame pentru site-uri pentru bărbați, nu despre conținutul blogului!
Vă mulțumesc pentru înțelegere!