DEGUSTAREA
Între hedonism și știință căutăm plăcerea sau ne ferim de suferințe!
”Îmi place..., nu-mi place..., bleah!” Ar putea fi aceasta trilogia primară a multor degustători de vin, și toate celelalte băuturi sau alimente percepute cu ajutorul simțurilor noastre. Ori ne place ori nu ne place, degustarea rămâne o apreciere hedonistică, fără să ne dăm seama.
Prin ceea ce simțim ne exprimăm plăcerea, sau dezgustul, acest comportament simplu și spontan poate fi redat, în manieră mai precisă, prin analiza chimică și analiza senzorială.
Dar despre ce este vorba cu adevărat?
Degustare, acțiunea de a gusta, termenul ”degustare” apare doar în 1519 și rămâne rar până la sfârșitul secolului XVIII. Face referire la acțiunea de a gusta cu atenție pentru a distinge caracteristicile unei băuturi sau a unei mâncări, pentru a aprecia, verifica, încânta și încerca plăcere. A degusta are numeroase sinonime: a gusta, to taste în engleză, dègustation, în franceză, sau a încerca (probar în spaniolă), a savura, a se răsfăța sau, cu câteva diferențe, a verifica, a analiza.
Notăm în treacăt că, chiar dacă cuvântul este recent, practica este foarte veche.
Sumerienii din epoca lui Ghilgameș, acum 5.000 de ani, făceau diferența clară între berile populare din Mesopotamia și vinurile de elită provenite din Munții Zargos din Liban (la vest de Iran). Mult mai devreme, cu ”doar” 2.400 de ani în urmă, Platon distingea principalele gusturi și ”speciile mirosului”. Aristotel va propune mecanisme senzoriale bazate pe cele patru elemente antice (aerul, apa, focul și pământul), aprofundate în continuare de Lucrețiu (98-55 î.C.), analize care astăzi ni se par depășite… Dar ele au denotat un efort de înțelegere important, ce va fi reluat doar către secolul XVIII de Linné, Poncelet și alții… Recentul premiu Nobel pentru medicină 2004 (Axel și Buck) oficializează importanța progreselor în cunoașterea noastră a simțurilor gustului și mirosului.
Lumea vinului utilizează definiții precise, complete, care marchează bine cele patru faze al actului gustativ: observarea cu ajutorul simțurilor, descrierea percepțiilor, compararea cu normele stabilite și părerea motivată.
„A degusta înseamnă să guști cu atenție un produs, a cărui calitate se dorește a fi apreciată, să-l supunem simțurilor noastre, în special cele ale gustului și mirosului adică, să încercăm să îl cunoaștem căutându-i defectele și/sau diversele calități, exprimându-le. Înseamnă să studiem, să analizăm, să descriem, să judecăm, să clasificăm”.
Jean Ribéreau-Gayon
De obicei, ”a gusta” este considerat sinonim cu degustare, ”gustare” cu degustare, ”gustător” cu degustător, parafraze, nescutite de pedanterie, unele chiar incorecte ce sunt utilizate câteodată în locul termenului ”degustare”, considerat prea banal: analiza sau evaluarea senzorială, examenul senzorial, metrologia senzorială, examenul organoleptic sau fiziologic, măsura sau analiza proprietăților organoleptice.
Noi, sommelierii, preferăm simplicitatea pentru a fi clari și vom numi degustarea pur și simplu degustare, așa cum un degustător se va numi pur și simplu degustător.
Utilizarea unui vocabular prea tehnic reprezintă adesea primul obstacol în acumularea și transmiterea cunoștințelor.
Analiza senzorială este înainte de toate o ”analiză”, adică o decompoziție (”analiză” derivă din analusis, provenit din analuein care exprimă decompoziția, dizolvare), pentru a identifica, apoi pentru a cuantifica, dacă este posibil, componentele unei substanțe. Degustarea este mult mai globală, sintetică și completă. Degustarea vinurilor este o extensie a analizei senzoriale, definită ca ”totalitatea metodelor și tehnicilor care permit perceperea, identificarea și aprecierea, prin organele de simț, al unui anumit număr de proprietăți, organoleptice, a alimentelor.
Pe scurt, degustătorul, face o analiză senzorială fără să știe.
Deci, în același timp, degustarea este o știință grea și o artă dificilă, vocabularul său este ușor ezoteric. Degustătorul de vinuri este un profesionist. Iubitorului, debutant în ale vinului, care se interesează de cunoașterea gustativă și care ar putea fi descurajat de astfel de definiții, este suficient să îi spunem că degustarea face parte din a ști cum să bei. În această privință, o altă definiție ar putea fi următoarea: ”Intervalul de timp mai mult sau mai puțin lung între momentul în care se ia paharul în mână și cel în care, odată înghițit vinul, gustul său dispare în gură”. Durata variază în funcție de cine bea și, fără știrea sa, se poate măsura gradul său de interes pentru vin, gradul său de rafinament, chiar de civilizație, pe baza duratei acestei perioade și volumului înghițiturii.
Arată-mi cum bei și îți voi spune cine ești.
Degustarea transformă o simplă consumare – un act instinctiv – într-un act voluntar și meditat în executarea unei metode și rearanjând propriile impresii. Cu puțină pedanterie, se poate spune că, enopoto, (băutorul de vin) se transformă astfel în enofil (prietenul vinului) și, câteodată în enolog (specialistul de vin)!
Degustarea este codificarea unei activități pofticioase. Vinul, pentru a fi apreciat, cere atenție, chiar și concentrare, pentru a ști să analizăm plăcerea chiar și de zece ori mai mare. Care și câte senzațiile pierdute, din cauza ignoranței, neatenției și lipsei de abilități, nu vom ști niciodată.
Au fost date multe alte definiții și există unele și mai literare. Întâmplător, printre atâtea lecturi, am ales această definiție care lărgește câmpul funcțiilor gustative:
Degustarea este intimitatea vinului.
Degustarea este o artă a măsurii, a bunului simț. Act fictiv de a bea sau preludiu lent a ingestiei, aceasta ne învață utilizarea apropriată a simțurilor, introspecția, stăpânirea senzațiilor și, în final, incitarea la sobrietate.
„Degustarea este o artă de a trăi și se poate ”degusta” tot ce intră în sfera simțurilor noastre: lucrările de artă, vederea lumii, momentul prezent, faptul de a exista, lucrurile, ființele, artele, dragostea, viața” spunea Pierre Poupon, din Burgundia.
Degustarea este un mod de a învăța și înțelege lumea exterioară; acest lucru presupune o stare de spirit de disponibilitate constantă față de aceste senzații.
Există o mare diferență între a bea și a degusta. Vinurile bune, vinurile mari nu sunt ca acele băuturi care se înghit și atât; acestea sunt savurate. Nu se beau cum suntem obișnuiți cu o băutură răcoritoare, în înghițituri mari, în căutarea unei senzații tactile a lichidului care răcorește plăcut gura. Ceea ce rămâne celui care bea vin nu este nici măcar dulcea causticitate care însoțește consumul unei băuturi alcoolice.
Gestul de a bea vin și semnificația sa nu sunt, de fapt, cele ale băutorului instinctiv. Tehnica de a bea este diferită, este învățată și plăcerea nu se regăsește la același nivel. De asemenea, spre deosebire de gusturile monotone care se găsesc în băuturile răcoritoare industriale, vinul prezintă, celui care e dispus să îl interpreteze, o gamă infinită de arome și de gusturi naturale. Acestea sunt variate și multiple. Nu va fi niciodată pe deplin același, pentru că se schimbă momentul, deoarece mușcătura din mâncare, dinainte, este diferită, și poate este, chiar și starea de spirit a celui care bea vinul.
Fructul unei munci îndelungate, al științei și răbdării, vinul bun, vinul mare, merită aprecierea celui care vrea să îl cunoască, până când ajunge la el mesajul celor care l-au elaborat gândindu-se la plăcerea altor oameni.
Degustarea servește chiar la descifrarea acestui mesaj, la decodificarea senzațiilor gustative. Pentru a bea, este suficientă plăcerea fizică, pentru a degusta, sunt necesare în plus, inteligența și competențe. Se descoperă multiplicarea plăcerii fără a fi nevoie de a multiplica consumul, chiar dimpotrivă.
”A cunoaște mai bine pentru a aprecia mai bine”, acesta este moto-ul pasionatului, celui care iubește dar și celui care este ”parte”, care are o preferință, care reunește gustul și discernământul.
Rolul și utilizarea degustării
Vinul nu este indispensabil și miliarde de oameni îl ignoră, dar nu este nici inutil, deoarece are niște efecte pozitive. Este acea superficialitate care înveselește viața, funcția sa esențială este aceea de a oferi plăcere, pentru o scurtă, sau lungă perioadă, sau de neuitat, plăcere discretă sau intensă aceasta trebuie să fie constantă, la diverse niveluri, sub forme diferite.
Vinul este mai mult decât un condiment, diferit de o pofta lichidă a unei băuturi răcoritoare sau dotată cu calități nutritive. Dacă vinul potolește setea (lucru parțial adevărat), dacă furnizează un aport nutritiv și caloric, deloc neneglijabil la un regim alimentar, este vorba întotdeauna de un supliment. În aceste condiții, lucrul esențial este plăcerea obținută; doar degustarea poate să îl circumscrie, înțelegându-l și exaltându-l.
Degustarea este pur și simplu baza tuturor meseriilor legate de vin, de-a lungul întregului lanț de activități specializate, care pleacă de la viticultură până la servirea vinurilor la masă, la consumatorul final. La toate nivelurile, degustarea este o cunoaștere indispensabilă, de control și de plăcere, sensibilă și rapidă.
În tehnica vinicolă și în comerțul vinurilor, de la butucul viei la paharul consumatorului, rolul degustării este fundamental în aprecierea calității. Calitatea este în același timp un mod de a fi, totalitatea caracteristicilor și acel element care te face superior: veți întâlni toate fațetele degustării. Acest lucru explică fără dubii milioanele de website-uri pe Internet care răspund căutării expresiilor ”degustare vin”, ”dégustation vin” în franceză, ”wine tasting” în engleză și ”cata vino” în spaniolă.
Este și mai adevărat cu instituirea obligației controlului calității pentru vinurile care au denumire de origine, a trasabilității filierei etc. Aprecierea calității unui vin depinde mai ales de satisfacerea gustativă care oferă, chiar dacă, cum vom vedea în continuare, există alte aspecte ale acestei calități. Pe de altă parte, în vinuri, sunt prezente o gamă și o ierarhie de calități care cu siguranță nu se găsesc în nici un alt produs de transformare de origine agricolă.
Această diversitate face ca degustarea vinului să fie mai utilă, dar și cea mai dificilă și cea mai bogată în nuanțe.
La urma urmelor, la ce servește degustarea? Este pur și simplu baza meseriilor legate de vin și nu numai, ceea ce au în comun diferitele activități profesionale care se ocupă de vin într-un inel oarecare din lungul unui lanț al prelucrării, care pleacă de la viticultură la servirea vinurilor la masă, sommelierul, și la consumarea în sine; iubitorul și consumatorul de vin. La oricare nivel, degustarea este un mijloc indispensabil de cunoaștere și de control, un sistem de detectare sensibilă și rapidă.
Viticultorul, cel care îngrijește via, vinificatorul, cel care stă în pivniță, nu dispun de o metodă mai practică și mai eficace pentru a urmări maturarea strugurilor, evoluția vinificării, pentru a continua cu tăierea, judecarea producției și supravegherea conservării. Analiza chimică este cu siguranță de mare ajutor, dar nimic nu poate înlocui acea senzație instantanee pe care doar nasul și gura o pot oferi. Analiza chimică este lentă, fracționată, în timp ce degustarea este rapidă, globală. Este un act complet, fiziologic și cerebral, practicabil în toate circumstanțele.
Degustarea mediatorului, intermediarului comercial între producător și comerciant, este cea a unui expert, a unui consultant, a unui prezentator și a unui judecător. Ca probă de degustare, indispensabilă pentru a accepta mărfurile, degustarea autentifică produsul cumpărat și îi devine garant. Mediatorul cunoaște, mai bine ca oricine, vinurile unei regiuni și printre mediatori se pot întâlni cel mai mare număr de experți în degustare.
Cei care comercializează vinul, înainte de a decide achiziționarea lor, degustă produsul de-a lungul diverselor faze a realizării sale: de la prepararea cuvelor, la îmbuteliere, la momentul punerii în vânzare. Aceștia semnează sticla cu propriul nume și cu propria etichetă doar după ultima degustare. Sau cel puțin așa ar trebuie să se procedeze…!!!
Ar fi indispensabil ca enologii, tehnologii care se ocupă de realizarea și stabilizarea vinurilor, să fie și degustători experți. Față de profesioniști, aceștia au avantajul de a cunoaște mai bine intimitatea vinului, plecând de la elaborarea sa până când este pus în sticlă; ei trec dincolo de analiza gustativă. Sunt în mod deosebit capabili să explice, să recunoască cauza unui defect, a unei calități, să se întoarcă în trecutul vinului și să îi prevadă viitorul.
Proprietarul unui restaurant, somelierul, pe lângă faptul de a ști să servească vinurile, trebuie să fie în măsură să le achiziționeze și apoi să le recomande. Cum ar putea s-o facă dacă nu ar fi obișnuiți cu degustarea?
În sfârșit, la capătul lanțului, adevăratul iubitor este cel care știe să guste vinul și să vorbească despre acesta. Un vin se apreciază cu atât mai mult dacă suntem în măsură să îi recunoaștem calitățile și să spunem de ce este bun. Pentru ca, consumatorul să fie în măsură să facă distincția între două vinuri, să știe să recunoască destul de bine nivelul lor calitativ, să fi dobândit noțiunile succinte ale degustării trebuie educat.
Palatul consumatorului este un mod eficace pentru îmbunătățirea vinurilor: vom încerca s-o facem în modul cel mai complet și simplu posibil, vorbind mai mult de ”vinuri care se beau” decât de ”vinuri despre care se vorbește”, fără ca apoi să le bem. Degustarea este un mijloc de cunoaștere, și cunoașterea vinului permite elaborarea, conservarea, controlarea și în sfârșit aprecierea sa.
Singura diferență importantă între profesionistul vinului și consumator, constă în faptul că un consumator degustă pentru el însuși, în timp ce profesionistul degustă pentru alții, deci cu o responsabilitate deosebită, care necesită o certificare valabilă și recunoscută.
Acest lucru este valabil, în special, pentru Măria Sa Sommelierul.
sursa cu ”adaptări”: doctorwine.ro
foto din colecția personală
Între hedonism și știință căutăm plăcerea sau ne ferim de suferințe!
”Îmi place..., nu-mi place..., bleah!” Ar putea fi aceasta trilogia primară a multor degustători de vin, și toate celelalte băuturi sau alimente percepute cu ajutorul simțurilor noastre. Ori ne place ori nu ne place, degustarea rămâne o apreciere hedonistică, fără să ne dăm seama.
Prin ceea ce simțim ne exprimăm plăcerea, sau dezgustul, acest comportament simplu și spontan poate fi redat, în manieră mai precisă, prin analiza chimică și analiza senzorială.
Dar despre ce este vorba cu adevărat?
Notăm în treacăt că, chiar dacă cuvântul este recent, practica este foarte veche.
Sumerienii din epoca lui Ghilgameș, acum 5.000 de ani, făceau diferența clară între berile populare din Mesopotamia și vinurile de elită provenite din Munții Zargos din Liban (la vest de Iran). Mult mai devreme, cu ”doar” 2.400 de ani în urmă, Platon distingea principalele gusturi și ”speciile mirosului”. Aristotel va propune mecanisme senzoriale bazate pe cele patru elemente antice (aerul, apa, focul și pământul), aprofundate în continuare de Lucrețiu (98-55 î.C.), analize care astăzi ni se par depășite… Dar ele au denotat un efort de înțelegere important, ce va fi reluat doar către secolul XVIII de Linné, Poncelet și alții… Recentul premiu Nobel pentru medicină 2004 (Axel și Buck) oficializează importanța progreselor în cunoașterea noastră a simțurilor gustului și mirosului.
Lumea vinului utilizează definiții precise, complete, care marchează bine cele patru faze al actului gustativ: observarea cu ajutorul simțurilor, descrierea percepțiilor, compararea cu normele stabilite și părerea motivată.
„A degusta înseamnă să guști cu atenție un produs, a cărui calitate se dorește a fi apreciată, să-l supunem simțurilor noastre, în special cele ale gustului și mirosului adică, să încercăm să îl cunoaștem căutându-i defectele și/sau diversele calități, exprimându-le. Înseamnă să studiem, să analizăm, să descriem, să judecăm, să clasificăm”.
Jean Ribéreau-Gayon
De obicei, ”a gusta” este considerat sinonim cu degustare, ”gustare” cu degustare, ”gustător” cu degustător, parafraze, nescutite de pedanterie, unele chiar incorecte ce sunt utilizate câteodată în locul termenului ”degustare”, considerat prea banal: analiza sau evaluarea senzorială, examenul senzorial, metrologia senzorială, examenul organoleptic sau fiziologic, măsura sau analiza proprietăților organoleptice.
Noi, sommelierii, preferăm simplicitatea pentru a fi clari și vom numi degustarea pur și simplu degustare, așa cum un degustător se va numi pur și simplu degustător.
Utilizarea unui vocabular prea tehnic reprezintă adesea primul obstacol în acumularea și transmiterea cunoștințelor.
Analiza senzorială este înainte de toate o ”analiză”, adică o decompoziție (”analiză” derivă din analusis, provenit din analuein care exprimă decompoziția, dizolvare), pentru a identifica, apoi pentru a cuantifica, dacă este posibil, componentele unei substanțe. Degustarea este mult mai globală, sintetică și completă. Degustarea vinurilor este o extensie a analizei senzoriale, definită ca ”totalitatea metodelor și tehnicilor care permit perceperea, identificarea și aprecierea, prin organele de simț, al unui anumit număr de proprietăți, organoleptice, a alimentelor.
Pe scurt, degustătorul, face o analiză senzorială fără să știe.
Deci, în același timp, degustarea este o știință grea și o artă dificilă, vocabularul său este ușor ezoteric. Degustătorul de vinuri este un profesionist. Iubitorului, debutant în ale vinului, care se interesează de cunoașterea gustativă și care ar putea fi descurajat de astfel de definiții, este suficient să îi spunem că degustarea face parte din a ști cum să bei. În această privință, o altă definiție ar putea fi următoarea: ”Intervalul de timp mai mult sau mai puțin lung între momentul în care se ia paharul în mână și cel în care, odată înghițit vinul, gustul său dispare în gură”. Durata variază în funcție de cine bea și, fără știrea sa, se poate măsura gradul său de interes pentru vin, gradul său de rafinament, chiar de civilizație, pe baza duratei acestei perioade și volumului înghițiturii.
Arată-mi cum bei și îți voi spune cine ești.
Degustarea este codificarea unei activități pofticioase. Vinul, pentru a fi apreciat, cere atenție, chiar și concentrare, pentru a ști să analizăm plăcerea chiar și de zece ori mai mare. Care și câte senzațiile pierdute, din cauza ignoranței, neatenției și lipsei de abilități, nu vom ști niciodată.
Au fost date multe alte definiții și există unele și mai literare. Întâmplător, printre atâtea lecturi, am ales această definiție care lărgește câmpul funcțiilor gustative:
Degustarea este intimitatea vinului.
Degustarea este o artă a măsurii, a bunului simț. Act fictiv de a bea sau preludiu lent a ingestiei, aceasta ne învață utilizarea apropriată a simțurilor, introspecția, stăpânirea senzațiilor și, în final, incitarea la sobrietate.
„Degustarea este o artă de a trăi și se poate ”degusta” tot ce intră în sfera simțurilor noastre: lucrările de artă, vederea lumii, momentul prezent, faptul de a exista, lucrurile, ființele, artele, dragostea, viața” spunea Pierre Poupon, din Burgundia.
Degustarea este un mod de a învăța și înțelege lumea exterioară; acest lucru presupune o stare de spirit de disponibilitate constantă față de aceste senzații.
Există o mare diferență între a bea și a degusta. Vinurile bune, vinurile mari nu sunt ca acele băuturi care se înghit și atât; acestea sunt savurate. Nu se beau cum suntem obișnuiți cu o băutură răcoritoare, în înghițituri mari, în căutarea unei senzații tactile a lichidului care răcorește plăcut gura. Ceea ce rămâne celui care bea vin nu este nici măcar dulcea causticitate care însoțește consumul unei băuturi alcoolice.
Fructul unei munci îndelungate, al științei și răbdării, vinul bun, vinul mare, merită aprecierea celui care vrea să îl cunoască, până când ajunge la el mesajul celor care l-au elaborat gândindu-se la plăcerea altor oameni.
Degustarea servește chiar la descifrarea acestui mesaj, la decodificarea senzațiilor gustative. Pentru a bea, este suficientă plăcerea fizică, pentru a degusta, sunt necesare în plus, inteligența și competențe. Se descoperă multiplicarea plăcerii fără a fi nevoie de a multiplica consumul, chiar dimpotrivă.
”A cunoaște mai bine pentru a aprecia mai bine”, acesta este moto-ul pasionatului, celui care iubește dar și celui care este ”parte”, care are o preferință, care reunește gustul și discernământul.
Rolul și utilizarea degustării
Vinul este mai mult decât un condiment, diferit de o pofta lichidă a unei băuturi răcoritoare sau dotată cu calități nutritive. Dacă vinul potolește setea (lucru parțial adevărat), dacă furnizează un aport nutritiv și caloric, deloc neneglijabil la un regim alimentar, este vorba întotdeauna de un supliment. În aceste condiții, lucrul esențial este plăcerea obținută; doar degustarea poate să îl circumscrie, înțelegându-l și exaltându-l.
Degustarea este pur și simplu baza tuturor meseriilor legate de vin, de-a lungul întregului lanț de activități specializate, care pleacă de la viticultură până la servirea vinurilor la masă, la consumatorul final. La toate nivelurile, degustarea este o cunoaștere indispensabilă, de control și de plăcere, sensibilă și rapidă.
În tehnica vinicolă și în comerțul vinurilor, de la butucul viei la paharul consumatorului, rolul degustării este fundamental în aprecierea calității. Calitatea este în același timp un mod de a fi, totalitatea caracteristicilor și acel element care te face superior: veți întâlni toate fațetele degustării. Acest lucru explică fără dubii milioanele de website-uri pe Internet care răspund căutării expresiilor ”degustare vin”, ”dégustation vin” în franceză, ”wine tasting” în engleză și ”cata vino” în spaniolă.
Este și mai adevărat cu instituirea obligației controlului calității pentru vinurile care au denumire de origine, a trasabilității filierei etc. Aprecierea calității unui vin depinde mai ales de satisfacerea gustativă care oferă, chiar dacă, cum vom vedea în continuare, există alte aspecte ale acestei calități. Pe de altă parte, în vinuri, sunt prezente o gamă și o ierarhie de calități care cu siguranță nu se găsesc în nici un alt produs de transformare de origine agricolă.
Această diversitate face ca degustarea vinului să fie mai utilă, dar și cea mai dificilă și cea mai bogată în nuanțe.
La urma urmelor, la ce servește degustarea? Este pur și simplu baza meseriilor legate de vin și nu numai, ceea ce au în comun diferitele activități profesionale care se ocupă de vin într-un inel oarecare din lungul unui lanț al prelucrării, care pleacă de la viticultură la servirea vinurilor la masă, sommelierul, și la consumarea în sine; iubitorul și consumatorul de vin. La oricare nivel, degustarea este un mijloc indispensabil de cunoaștere și de control, un sistem de detectare sensibilă și rapidă.
Degustarea mediatorului, intermediarului comercial între producător și comerciant, este cea a unui expert, a unui consultant, a unui prezentator și a unui judecător. Ca probă de degustare, indispensabilă pentru a accepta mărfurile, degustarea autentifică produsul cumpărat și îi devine garant. Mediatorul cunoaște, mai bine ca oricine, vinurile unei regiuni și printre mediatori se pot întâlni cel mai mare număr de experți în degustare.
Cei care comercializează vinul, înainte de a decide achiziționarea lor, degustă produsul de-a lungul diverselor faze a realizării sale: de la prepararea cuvelor, la îmbuteliere, la momentul punerii în vânzare. Aceștia semnează sticla cu propriul nume și cu propria etichetă doar după ultima degustare. Sau cel puțin așa ar trebuie să se procedeze…!!!
Ar fi indispensabil ca enologii, tehnologii care se ocupă de realizarea și stabilizarea vinurilor, să fie și degustători experți. Față de profesioniști, aceștia au avantajul de a cunoaște mai bine intimitatea vinului, plecând de la elaborarea sa până când este pus în sticlă; ei trec dincolo de analiza gustativă. Sunt în mod deosebit capabili să explice, să recunoască cauza unui defect, a unei calități, să se întoarcă în trecutul vinului și să îi prevadă viitorul.
În sfârșit, la capătul lanțului, adevăratul iubitor este cel care știe să guste vinul și să vorbească despre acesta. Un vin se apreciază cu atât mai mult dacă suntem în măsură să îi recunoaștem calitățile și să spunem de ce este bun. Pentru ca, consumatorul să fie în măsură să facă distincția între două vinuri, să știe să recunoască destul de bine nivelul lor calitativ, să fi dobândit noțiunile succinte ale degustării trebuie educat.
Palatul consumatorului este un mod eficace pentru îmbunătățirea vinurilor: vom încerca s-o facem în modul cel mai complet și simplu posibil, vorbind mai mult de ”vinuri care se beau” decât de ”vinuri despre care se vorbește”, fără ca apoi să le bem. Degustarea este un mijloc de cunoaștere, și cunoașterea vinului permite elaborarea, conservarea, controlarea și în sfârșit aprecierea sa.
Singura diferență importantă între profesionistul vinului și consumator, constă în faptul că un consumator degustă pentru el însuși, în timp ce profesionistul degustă pentru alții, deci cu o responsabilitate deosebită, care necesită o certificare valabilă și recunoscută.
Acest lucru este valabil, în special, pentru Măria Sa Sommelierul.
sursa cu ”adaptări”: doctorwine.ro
foto din colecția personală
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îmi pare rău, dar nu mai admit Anonimat la comentarii, pentru că sunt asaltat de reclame pentru site-uri pentru bărbați, nu despre conținutul blogului!
Vă mulțumesc pentru înțelegere!