Medalie de aur - Campionatul International de Gatit in aer liber - Arad 2012

Medalie de aur - Campionatul International de Gatit in aer liber - Arad 2012

21 aprilie 2011

Pastrav en Chemise


Pe cât de gustoasă, pe atât de uşor de preparat aceşti păstrăvi în stil franţuzesc.

Ingrediente pentru 2 porţii:
2 păstrăvi de câte 200 - 250 g fiecare
6 felii subţiri de bacon
100 - 150 ml de smântână de gătit de 32%
½ linguriţă de piper Cayenne
½ linguriţă de boia dulce
50 g de unt
sare şi piper după gust


Preparare:
Păstrăvii de curăţă de solzi, se eviscerează, se spală bine. Se şterg cu prosoape de hârtie. Condimentăm şi pe exterior şi pe interior cu sare şi piper.
Pregătim o tavă pe care o tapetăm cu o folie de aluminiu, iar pe aceasta o ungem bine cu unt.
Păstrăvii îi acoperim (îi înfăşurăm) cu feliile de bacon. Îi punem în tavă.
Cuptorul va fi încins la 200-225ºC.
Intoducem tava cu păstrăvii la cuptor, pentru 20-25 de minute.


Cât stă la cuptor peştele, punem smântâna întrun bol şi adăugăm boiaua dulce şi piperul Cayenne. Omogenizăm şi asezonăm cu sare şi piper negru, amestecul.

Smântâna de gătit cu boia dulce şi piper cayenne
Sosul astfel obţinul îl adăugăm  cu 5 minute înainte de a fi gata peştele, în tavă. Reintroducem peştele în cuptor.


Montăm păstrăvii cu "cămaşă" de bacon în farfurie şi turnăm sosul de smântână peste ei. Ornăm peştele cu verdeaţă şi adăugăm o garnitură după preferinţe.



Am alăturat acestui preparat o salata proaspătă de sezon: roşii chery, ceapă verde, oregano proaspăt, stopite cu ulei de măsline şi asezonate cu sare!


Păstrăv en Chemise ... Done!

POFTĂ BUNĂ!

PREPARAT GARANTAT DE:



Un comentariu:

Îmi pare rău, dar nu mai admit Anonimat la comentarii, pentru că sunt asaltat de reclame pentru site-uri pentru bărbați, nu despre conținutul blogului!
Vă mulțumesc pentru înțelegere!