Mușchiul Chateaubriand este o mâncare cunoscută în toată
lumea care are un gust și un aspect deosebit și se numește așa deoarece este
inovația scriitorului de origine franceză François-René Chateaubriand. Rețeta
originală are mai multe componente decât ce se face la ora actuală: ceapă,
tarhon și lamâie, schimbate în zilele noastre cu usturoi, oregano sau cimbru
proaspăt și sosul Bernaise.
Mușchiul de vită se prepară ca o bucată întreagă,
păstrând astfel sucurile și aroma cărnii de vită. Din această cauză, mușchiul
Chateaubriand va fi în sânge sau mediu, spre bucuria iubitorilor de astfel de
preparate.
Și cum, mi-a rămas o bucată bună de mușchi, după ce am
făcut un biftec tartar, m-am hotărât să-mi mai fac încă odată acest preparat și
să vi-l recomand.