Acum 2 ani, am fost în concediu la Bulgari, la Nessebar. La întoarcerea în ţară, se cam făcuse ora prânzului exact prin dreptul oraşului Russe. Am intrat în oraş şi am parcat prin zona Primăriei oraşului.
Şi am căutat o terasă. Am găsit câteva, cam în acelaşi perimetru, dar doar una avea clienţi mai mulţi şi mi-am dat seama că acolo ar trebui să fie ceva serios! Şi a fost! Am mâncat mult şi bine! Şi ieftin! Dar abia la sfârşit, am observat că aveau şi un meniu de sushi...!
Anul ăsta, dacă tot m-am plimbat prin ţară, am programat şi o "escapadă" în Giurgiu! Şi când am zis Giurgiu, imediat mi-a venit în minte terasa de la Russe. Deci trebuie să mai dau o tură p-acolo!
L-am luat pe băiatul meu şi am plecat uşurel spre destinatie.
Am trecut Podul "Prieteniei", unde am achitat o taxa de 6 euro (atenţie la valoarea acestei taxe!) adica 24,72 lei.
Am condus uşurel pe centura oraşului, până când am găsit intrarea în oraş (vă sfătuiesc să nu intraţi în oraş chiar pe drumul ce indică Centru, chiar de lângă vamă - urmariţi indicatoarele de pe marginea centurii spre: Mr. Bricolaje, Carrefour, Billa, Kaufland. Toate aceste magazine se afla pe Bulevardul care merge spre Primărie).
Odată intraţi pe acest Bulevard, mergeţi până la primul giratoriu. Faceţi imediat dreapta (e drum cu sens unic) şi la a doua intersecţie (prima semaforizată), viraţi stânga. Mergeţi până la capătul străzii. Aici găsiţi o parcare, cu plată - sâmbăta şi duminica cred ca-i gratis, că n-am văzut pe nimeni la taxare). Terasa Happy se află în faţa voastră!

Ne-am aşezat la o masă, iar o chelneriţă a venit imediat cu MENIUL. L-a adus şi pe cel de sushii!
Dar până să ne uităm pe cel din urmă, ne-am clătit ochii pe Meniul de Grilluri (care era făcut şi în limba română).
Dar până să ne uităm pe cel din urmă, ne-am clătit ochii pe Meniul de Grilluri (care era făcut şi în limba română).
"Carne de gît" e probabil CEAFA DE PORC - şi nu e "şniţel", e gratar! |
"Perişoare Pepăr sos" (a nu se citi separat - pe păr) nu sunt perişoare desigur ci tot un grill de ceafă de porc cu sos de piper! |
"Carne de ceafă" e o mai bună traducere a cefei de porc! |
Aşa că am comandat pe un platou, Nigiri Hell, Sushi Curcubeu cu sushimi si Sushi Vulcano cu maki de creveţi şi ton (sunt preparate mixte).
Ghimbirul murat, sosul de soia şi pasta de wasabi n-au lipsit de pe platou.
Totul a fost delicios!
Fii-miu a comandat 2 beri Kamenitza, eu o apă minerala, că doar eram cu maşina!
A sosit momentul achitării consumaţiei: DOAR 48,94 leva (în lei înseamnă 97,30 lei) sau pentru o persoană cca. 49 de lei!
Cu burţile pline, plecăm spre Bucureşti. Pe acelaşi drum pe care am venit!
La pod, surpriză: taxa de trecere a podului, percepută de bulgari este de, atenţie, 2 euro!!! (de 3 ori mai mică ca a romanilor - vezi foto). Mai ţineţi minte că am plătit 6 euro (24,72 lei) la ieşirea din ţară?
Mai putem face COMENTARII???
N-aş prea crede, mai ales că băiatul meu a afirmat că în Bucureşti, a mâncat la un restaurant "specializat" o porţie amărâtă de sushi cu 50 de lei! Şi era un sfert din ce am servit noi la Russe! Şi eu cred că nici la gust nu s-a comparat!
Happy, mai venim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Îmi pare rău, dar nu mai admit Anonimat la comentarii, pentru că sunt asaltat de reclame pentru site-uri pentru bărbați, nu despre conținutul blogului!
Vă mulțumesc pentru înțelegere!